Păreri proprii despre mine şi tot ce se află în jurul meu…

Aloha!

Momentan nu mai scriu versuri căăă nu mai am chef.

Deci azi mi s-au întâmplat nişte chestii care m-au făcut să mă gândesc la copilăria aia a mea, care n-a trecut, dar totuşi… Mă refer la vârsta de 6-7 ani nu la cea de acum.

Stăteam frumuşel în faţa unui bloc cu un coleg şi, da, ştiu că nu e bine, că o sa mor tânără, că o să-mi borăsc plămânii etc, dar, fumam.. Cum vorbeam noi aşa, apar două fetiţe de MAXIM 13 ani (13 ani amândouă vroiam să zic ) cu o hârtie de 50lei în mână lăudându-se. Şi la cât de tare vorbeau normal că ne-am întors să ne uităm la ele. Prima reacţie a lor, evident, a fost de furie, că de ce ne uităm noi domne la ele. Gen, vi şi te spânzuri în faţa mea şi mă întrebi de ce mă uit. În fine.. Colegul meu i-a zis uneia că îi plac adidaşii ei. Bine-nţeles în semn de prietenie şi pace.

Da’ fufa aia mică iar a sărit de cur în sus, că: NU SUNT ADIDAŞI! Hai mă, ştiu să fac şi io diferenţa între pantofi şi adidaşi ce dra… ” Sunt Heelyşi! ” Am cercetat repede prin biblioteca portabilă din capu’ meu să văd dacă am mai auzit pe la vară-mea aia mai mică cuvântul ăsta.  Ah! Da! Sunt nişte adidaşi… cu o roată sau două, chestii de genul. Mda. Ok. Ne-am simţit ca nişte moşi dăia de 80 de ani de joacă table în parc si vin nişte tineri cu altceva în afară de Vodka Polar. În fine. Pleacă astea, dupa 5 minute sunt înapoi. Nu mai vroiau să treacă domne, că le era frică / ruşine de colegul meu.

Făi pudico care eşti! Treci dracu’ că nu mănâncă copii ăsta. Trec ele de noi, la vreo 5 metrii ( practic puteau să-mi pupe mâna că le-am salvat 10 minute cât s-ar fi învârtit pe lângă noi ) şi o aud pe una înjurându-ne fantastic. Să-mi moară ce-am sub casă, io abia acu’ 1 an, 2, am auzit înjurăturile alea. După ce termină aia repertoriul de înjurături o aud pe cealaltă: FUUUUUUUGI!

Noi n-am schiţat nici un gest, plm, doar nu stăteam să mă alerg cu alea prin părculeţ. Şi mă gândeam aşa, că dacă înjura de mama sau dădea peste cineva cu creier mai mult lipsă, se ducea acasă jelind.

Ce dracu’?! Nu mai aveţi imaginaţie deloc? Asta vedeţi la bakugan sau cum s-o scrie?! Io mă duceam sus, mai ales că stăteau în blocul ăla, şi aruncam şi un lighean cu apă sau ceva :)) Sau altceva, dar nu să înjur şi să fug. Mă gândeam să fac o şcoală pentru a reda copiilor imaginaţia, mai ales la trăznăi. Asta până o-i face eu copil :))

În fine, am văzut mai multe căcaturi d-astea azi, da’ ăsta m-a pus pe gânduri şi m-a amuzat în acelaşi timp.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Nor etichete

%d blogeri au apreciat asta: