Păreri proprii despre mine şi tot ce se află în jurul meu…

Amicul Şerban , mi-a pasat o leapşă chiar drăguţă. Cică să descriu „love life”, aşa cum o văd eu, printr-un semn de circulaţie. După întregi analize şi discuţii cu diverse persoane am ajuns la concluzia că s-ar potrivi o grămadă de semne…

Dacă e să stau io să mă gândesc bine, se poate descrie prin semnu’ ăsta, dacă e o relaţie serioasă: (Copii). :)) Mai în glumă, mai în serios…: (animale). Dacă e vorba de o anumită categorie de femei, (am zis femei, nu curve, e de apreciat), s-ar potrivi acest semn: .

Acum dacă e să mă refer strict la mine, pfff, mi-e foarte greu să aleg un singur semn. 3 dintre ele sunt:

.

Exact: limitare, drum alunecos şi întoarcerea intrezisă. Adică până şi în chestia asta tre’ să existe o limită, altfel se ajunge la obsesie sau io mai ştiu ce alte lucruri. Drum alunecos… adică se poate termina totul foarte repede, există şi lucruri bune şi lucruri rele. Ultimul semn ar fi cel de „întoarcerea interzisă”. Din moment ce ai plecat, nu te mai poţi întoarce, cel puţin în cazul meu…

N-am respectat leapşa întocmai, am folosit mai multe semne de circulaţie dar sper să mi se ia în considerare „tema de casă” şi să nu mă pună Şerban s-o refac.😀

Leapşa o poate prelua oricine, nu chinui pe nimeni să scrie obligat-forţat. :))

BYE!😀

Comments on: "„Viaţa amoroasă” sau cum s-o traduce „love life”" (3)

  1. Inițial eu am crezut că limita de 40 se referă la vârstă și văzând semnul cu întoarcerea interzisă, m-am gândit că vrei pe unul de maxim 40, care să se țină pe picioarele lui și să nu aibă nevoie de viagra. :))

    • Trebuia să găseşti tu ceva de comentat! :)) Putea să fie şi 10 în loc de 40 ăla. Asta nu înseamnă că sunt pedofilă… :)) era vorba de „limită”, dar ce să înţelegi tu?! :))

  2. „Mai in gluma mai in serios” e mortala:))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Nor etichete

%d blogeri au apreciat asta: