Păreri proprii despre mine şi tot ce se află în jurul meu…

Archive for the ‘D-ale mele’ Category

Psihologie & stuff

Spre surprinderea mea, a profei şi a lu’ mama am început să învăţ la psihologie. De obicei învăţ doar la ce îmi place şi ce vreau. Ţinând cont că pe primul semestru am avut media 5 la psihologie, nu prea era „loc de mai mult” pentru că trebuie să înţelegi materia cât de cât încă de la început.

Înainte de zecile de pagini predate la fiecare lecţie, de data asta „Tempereamentul”, s-a gândit profa să ne atragă atenţia într-un fel sau altul. Am făcut un test de temperament care mi s-a părut interesant pentru că rezultatul mi s-a potrivit mai mult sau mai puţin. Testul îl găsiţi şi AICI .

Cică tipul meu este „sangvinic”. Ce s-a potrivit şi ce nu? Păi să vedem…


Temperamentul dumneavoastra a fost mult timp considerat, si nu intamplator, prototipul omului normal. Nonemotiv, capabil de o activitate sustinuta, reactionand prompt la realitatile inconjuratoare si, in general, echilibrat, nu va remarcati de obicei ca avand deosebite probleme psihologice.
Aceasta explica si interesul mai redus al temperamentului dumneavoastra pentru investigatii de tipul acestui test.(echilibrată sunt, dar nu în privinţa banilor. cât despre problemele psihologice… n-am consultat ÎNCĂ un specialist.) Psihologii sunt de obicei de acord ca principala dumneavoastra calitate este bunul simt, care va face sa va bucurati de viata si sa nu aveti dificultati in relatiile cu oamenii pe care stiti sa-i luati asa cum sunt, punand foarte rar la inima micile conflicte pe care, de altfel, aveti priceperea sa le transformati in jocuri. (dacă ai bun simţ, am şi eu. nu mă supăr repede şi nu pun la suflet chestii… dar şi când le pun…) Apartinand unui tip care stie sa se exteriorizeze fara sa se aprinda si sa-si piarda controlul, sociabil si plin de respect fata de normele, va remarcati in sens pozitiv, dar si negativ prin abilitatea de a manevra oamenii si lucrurile in propriul interes. (ehhh, şi asta e adevărat) Caracterologii remarca tendinta tipului dumneavoastra de a pune la punct o “tehnica a reusitei” bazata pe experienta, sau retete de care stiti sa nu va indepartati, obtinand maximum de confort material si moral. Ar fi totusi o eroare sa transformam normalitatea intr-o vina si dorinta justificata a oricui de a trai mereu mai bine si fara conflicte in oportunism.. Nenumaratele exemple de sangvinici ca: Montesquieu, Giradoux, Anatole France, Montaigne, Helvetius, vin sa demonstreze inca o data ca nu exista temperamente negative sau pozitive si ca in nici un caz personalitatea constienta si responsabila a unui om nu poate fi explicata prin integrarea pasiva a unui “dat” innascut. Retinand aceste precizari, putem aminti in continuare dintre observatiile referitoare la temperamentul sangvinic, aptitudinea de a pastra din viata ceea ce este placut, amical, util si de a neglija pur si simplu lucrurile neplacute, dar evitabile. “Fugi de rele, cruta-ti mahnirile, nu duce stirile rele si nu le primi”, spune Gracian intr-o viziune tipic sangvinica. (adevărat! dacă există şi o parte bună a lucrurilor sigur eu sunt cea care o vede) Traind activ, muncind eficient, fara graba, cu optimism si prudenta, deschis spre orice experienta utila si agreabila, rezistent si echilibrat, sangvinicul a fost considerat de unii psihologici un temperament ideal. Ca orice temperament si acesta are insa dezavantajele sale, cum ar fi adaptabilitatea rapida, buna pentru activitati creatoare poate sa nu mai fie valoroasa in relatiile cu oamenii si indeosebi in ordinea morala.
Modul in care stabiliti relatiile cu oamenii este piatra de incercare a posibilitatii si vointei dumneavoastra de a dezvolta si perfectiona o personalitate multilaterala care sa se identifice comunitatii umane. (la muncă fără grabă şi cu prudenţă nu m-a nimerit…)

Sunt curioasă să văd ce tip de oameni mă citesc. Colerici? Flegmatici? Sentimentali? Aştept comentariiiiiiiiiii!!! 😀

Eu nu vreau o ţară ca afară…

N-am nimic cu ţara! Ba chiar îmi place! Sistemu’ e de căcat şi mă tem că n-o să se schimbe niciodată.

Uneori mă gândesc cum ar fi să plec şi să nu mai dau prin ţara asta în care lumea nu moare de frig, nu moare de foame ci din cauza băuturii, conform spuselor jego… preşedintelui. Alte ori mă gândesc cum ar fi să mă întorc după un timp cu o cârcă de bani. Da, e vorba şi despre bani! Nu-mi scapă din vedere nici visu’ ăla al meu în care ajung mare avocată şi le arăt unora că se poate dacă vrei cu adevărat.

Se întâmplă nişte lucruri p-aici cum n-ai văzut. Toată lumea ştie de toate şi fiecare face lucrurile în felul lui. Avea dreptate Goethe când zicea că pentru a vedea lumea din toate unghiurile şi pentru a o putea critica trebuie să fii undeva sus… la noi nu s-a auzit de aşa ceva.

În fineee…

Nu ştiu dacă are vreo legătură melodia cu ce am zis mai sus dar nu contează. Îmi place…

Titlu

Se pare că n-am mai scris de ceva vreme…

Cică nu sunt „funky”, că n-am scris despre proteste, revoluţie sau cum vreţi să numiţi oamenii care au ieşit în stradă pentru a schimba ceva. Tot respectu’ pentru ei şi nu are rost să comentez mai mult, las „specialiştii” de la TV să facă asta.

Despre „vai, fată, să mor împrăştiată pe DN1, ninge în ianuarie” am mai scris şi anul trecut, doar că era prin decembrie. România tot surprinsă a rămas. Pe lângă faptul că urăsc zăpada, am avut azi ocazia să văd două lucruri pe care le urăsc, în acelaşi timp. boc şi zăpada. Atâta ipocrizie n-am mai văzut de la discursu’ lu’ băsescu (da, n-a trecut foarte mult timp de atunci, aşa e la noi). Se chinuia ăla cu lopata aia mai mare ca el să dea zăpada de pe centură. Şi stăteau vreo 20 de militari în jurul lui, să nu bată vântu’ prea tare şi să nu-l dea jos, mă gândesc…

Cred că m-am obişnuit să trăiesc în ţara în care maşinile de deszăpezire rămân înzăpezite iar preşedintele care e huiduit de aproape două săptămâni pretinde că nu e dictator şi vrea respect. Cum spuneam şi pe Twitter: să #iapula, cu tot respectul!

Sper să mai scriu curând, că tot mi-am luat „liber” de la şcoală câteva zile. Din motive de sănătate şi lipsă de chef. Aşa e iarna, intru în hibernare. 🙂

De la „cea mai cea” la „cea mai curvă”

În primul rând, vreau să lămuresc definiţia a două cuvinte folosite, corect sau NU, de majoritatea vorbitorilor de limba română. Vă anunţ de acum că nu e o postare foarte… elevată… :))

Primul cuvânt ar fi: „curvă”. Poate te va surprinde, sau nu, dar „curva” nu e aia pe care o vezi tu când treci pe centură. Din contră! Ştii tu ceva de una care se fute întreţine relaţii sexuale pe bani, dar aia e „prostituată”, cel de-al doilea cuvânt pe care vroiam să-l explic. „Curva” e aia care îţi ia de 20 de ori mai mulţi bani ca „prostituata”, ţi-i cere „indirect” şi scapi şi mai greu de ea. ( Vezi AICI :)) )

Acum să revenim la subiectul din titlu. La începutul oricărei relaţii în care cei doi sunt implicaţi sentimental, n-ai voie să comentezi despre gagic / gagică. E cea mai frumoasă, cea mai deşteaptă cea mai cea… Dacă nu eşti de acord, clar, nu-i eşti prieten persoanei respective şi o iei în bot deşi poate aia chiar e urâtă şi curvă şi proastă. Prietenul tău foarte îndrăgostit ajunge un fel de căţeluş iar fata este un fel de dublă identitate pentru amicul tău. ( Da! depinde şi de fată! mare curvar, tare-ţi mai place viaţa dacă zici tu că „toate sunt la fel” :)) ). După mai mult sau mai puţin timp, relaţia se destramă. Cum?! Relaţia aia dintre doi porumbei care se înţeleg perfect şi se completează unul pe altu? Da, fix aia! Să vezi şi să nu crezi! La nici 5 minute de la despărţire ea devine „cea mai curvă” iar el un „porc fără sentimente”.

Totuşi io nu pricep cum a avut aia timp în 5 minute să se fută întreţină relaţii sexuale cu tot oraşu’ / satu’ şi să-i mai facă şi de bani. Iar tu, fă…ptură gingaşă ce eşti, chiar crezi că în 5 minute i-au dispărut toaaate sentimentele şi s-a transformat în porc ca în poveşti?! Nu ar fi mai drăguţ să-i lăsaţi şi pe alţii să-şi încerce norocul cu persoana respectivă fără să-l / s-o „lăudaţi” voi? #NumaZic

Dacă un articol de genu’ ăsta era scris de un băiat, păi era m@re b@r0$@n deştept, dacă e scris de o fată, de exemplu: eu, sufăr din dragoste şi m-a făcut unu’ curvă. :)) Ţin să specific că nu e nici una nici cealaltă! Cred că am fost destul de imparţială, obiectivă şi aţi prins ideea.

Ceaooo „cei mai ceilor”! :))

Do not disturb, hibernez!

Mda, odată cu sosirea anotimpului rece am intrat într-o pauză totală. M-am hotărât să scriu într-un final pentru că am observat că, din greşeală sau nu, lumea încă mai intră pe la mine pe aici.

Deci, bine v-am regăsit!

Lucruri interesante nu s-au întâmplat între timp. Aa, Sişu a fost arestat, #freeSisu!! Am dat o grămadă de teste iniţiale care mi s-au părut o porcărie. Cel puţin eu, când am auzit că nu se trec în catalog, nici nu m-am deranjat să recapitulez ceva. Deci un căcat.

Altceva? Am răcit. Lumea se miră de frigu’ de afară dar totuşi… e octombrie! Ce să vă mai zic? Că la munte a nins? Că vine criza aia mare peste Europa? Că Badea se ceartă cu nu ştiu cine? D-astea auziţi peste tot, deci NU!

Acuma să revin la starea mea de hibernare, în păturică, cu ciocolata caldă şi cu Supernatural sau The vampire diaries sau Gossip girl sau Fringe sau Prison break sau The big bang theory sau South park sau Smallville sau etc. :))

 

Ne mai scrieeem! 

 

Surprize, surprize…

Cred că v-am spus înainte să plec că merg în Deltă. A fost foaaaarte frumos până mi-am dat seama că nasc fără să fiu însărcinată dacă nu mănânc pepene şi plus de asta nu mai aveam nimic de băut. Nimic mă nene. Ironia sorţii, să mori de sete pe malul Dunării. :))

Iau doi prieteni, o maşină şi hai în „oraş”. „Oraş” = un aprozar, două şi un peco. Mergem noi pe drumu’ ăla pietruit, gropi, am rupt maşina. Ajungem aproape de ieşirea în drumul principal când dăm de nişte dita’ porţile de fier şi nişte unii care lucrau pe acolo. Zic hai să mori tu că nu mai avem pe unde să ieşim?! Noi îi întrebam p-ăia ce se întâmplă, ăia ziceau că nu ştiu, că i-a pus şefu’. Şi cine plm e şefu’? Pescaru’. Pfoa, nu mă gândeam că în Deltă sunt şi pescari. Ăştia ai mei deja erau nervoşi că fac ăia mişto de ei, că nu ştiu ce… Plecăm, că ştie unu’ alt drum. Şi ăla blocat. Mamă, io deja eram cu scandalu’, că sunt la 112, că sechestrare de persoane, că nu ne-a anunţat nimeni, că blocarea căilor de acces, nebuneli d-alea. Că sunt leşinată de foame de 3 zile ( cu 2 zile înainte venisem noi şi nu era nimic, da’ nu conta :)) ). Ne zice un nene că unu cu o fermă a cumpărat. Hai dă-l dracu’! A cumpărat malu’ Dunării acuma, ce să-ţi zic?! Până la urmă am găsit un drum da’ ne-a zis cineva că urmează să fie blocat şi ăla. Bun. Am ajuns la magazinu’ ăla, lumea vorbea despre Năstase şi ouăle de la Cornu şi despre motoare de bărci. Am luat ce ne trebuia şi ca prin minune am nimerit drumul înapoi.

Logic că noaptea erau ăştia glugă, cu ciocanu’, că ei se duc să paradească porţile. Cum le arătam câte o sticlă de vin, cum se linişteau. În beţia lor aşa, şi-au dat seama de mafia siciliană care e acolo. Cică au blocat intrarea că îi deranjăm pe nişte unii de la pescuitu’ electric, care de altfel e ilegal. Deci, muie! Că au dreptate sau nu, nu prea ştiu…

Ideea e că ne-am distrat şi la anu’ mă duc cu lanţu’ de la câine la mine, îl leg de porţi şi de maşină şi le duc la fier vechi. Porţile, logic. :))

Îţi dai seama că am scris toate astea pe telefon, direct de la locul faptei, că nu ţineam minte atâtea până azi. Şi da, iar m-am bronzat, sunt cioară! :))

Gataa, gata! scriuuu!

Mda. Şerban şi lepşele lui! Nu că nu m-aş bucura că îmi dă de lucru, da’ uneori prea exagerează domne, cu scrisu’ ăsta pe blog. Post cu mai multe lepşe n-am văzut până acuma, da’ fac io unul.

Deci, începem cu „Chestiuni de principiu” cum a făcut şi el AICI . „Adică acele lucruri după care te ghidezi în viață și peste care nu sari niciodată”, zice el. Mă bucur că nu specifică cam câte chestiuni tre’ să scriu. Scap repede. :))

1. O chestiune ar fi că nu ies din casă fără să fac duş şi alte lucruri de genul. Mulţi nu văd asta ca o chestiune de principiu. (vezi mijloacele de transport în comun!)

2. Merg până în pânzele albe, negre, verzi, roşii etc, atunci când ştiu că am dreptate. Explic frumos, dau motive, apoi înjur şi bat cu pumnul în masă dacă nu mi se dă dreptate. Asta când sunt 100% sigură că e ca mine.

3. Nu îmi place să rămân datoare. E şi asta o chestiune de principiu. Gen: „te-am ajutat să-ţi cari bagaju’, rămâi datoare!”. Nu prietene! Du-l înapoi că îl car singură, sau măcar dacă mă ajuţi, fă-o din plăcere.

4. Îmi place să învăţ din greşelile mele şi nu din greşelile altora. Poate pentru mine nu reprezintă o greşeală ceea ce pentru altcineva a reprezentat.

5. Nu-mi place să fiu luată la mişto. Ştiu de glumă, poate prea mult, dar până la un anumit punct.

Cam atât cu asta, cu principiile. Ajunge!

Următoarea leapşă mă pune să vorbesc despre ruşinici. Adică atunci când te simţi tu aiurea. Sau lucruri pe care oricum le face toată lumea dar „nu e frumos”. Clişeu de căcat.

1. Mi se pare nasol când sunt la o petrecere / nuntă / botez / cumetrie / orice chestie d-asta şi o altă fată e îmbrăcată ca mine. Maaaamă, sunt în stare s-o dezbrac acolo! :))) Dar na,chestiile astea se pot întâmpla că nu-mi croieşte mama ţoalele…

2. Mi-e târşă (ruşine) când mă contrazic cu cineva pe un subiect şi descopăr că n-am dreptate. Defapt cred că mi-e mai mult ciudă.

3. O altă fază urâtă a fost când eram cu un amic la o terasă, şi am comandat un Beck’s Green Lemon o bere şi o Cola un suc. Sucul era pentru el, că era cu maşina iar berea pentru mine. Tanti care ne-a servit le-a pus fix invers, că na, cum să beau io bere?! :)) M-am uitat foare urât la ea şi a înţeles până la urmă…

Nu mai ştiu ce să mai zic ca să nu dau din casă chiar tot. :)) Cred că e suficient. Care vrei leapşă, ia d-aici! Nu nominalizez pe nimeni.

Azi ajung acasă. Mâine cred că scriu despre cum a fost la mare şi cum am făcut io insolaţie. Cius.

Nor de etichete