Păreri proprii despre mine şi tot ce se află în jurul meu…

Posts tagged ‘adoptie’

O realizare?! Poate…

Mda. Am făcut-o şi pe asta!

Există un mic proiect în care m-am implicat, iniţial, doar din curiozitate.E vorba de o şcoală specială, şi când spun „specială” mă refer atât la nişte copii cu dizabilităţi (psihice şi fizice), cât şi la nişte copii extrem de primitori şi dispuşi să comunice.

Când am ajuns acolo, mă gândeam că dacă i-aş fi văzut pe stradă nu prezentau nici cel mai mic interes, poate chiar aş fi râs. Dar pentru câteva secunde m-am pus în locul lor şi nu mi-a plăcut deloc ce am simţit.

Am încercat să aflu cât mai multe despre viaţa lor, chiar de la ei. Mi-au povestit cât şi ce au ştiut ei,nu am vrut să pun întrebări puerile.De cei cu dizabilităţi psihice au avut grijă alţi colegi, nefăcând altceva, decât jucându-se. O parte din ei, deşi aveau anumite probleme, păreau atât de optimişti încât m-au făcut să mă simt ciudată pentru faptul că am de sute de mii de ori mai multe avantaje ca ei şi totuşi nu sunt atât de optimistă.

De la dispariţia părinţilor lor, până la casa de copii şi la înfiere, din fiecare poveste poţi învăţa câte ceva. Majoritatea erau adoptaţi iar părinţii îi aduceau câteva ore pe zi acolo pentru a învăţa ceva şi a uita de problemele lor. Acolo toţi erau egali.

Nu mai jucasem de mult timp „Ţară, ţară vrem ostaşi” iar ei mi-au oferit această ocazie. La fel şi cu coloratul.

Deci DA! Clar, m-au impresionat! Voi face lucrul ăsta cam de două ori pe lună şi nu numai pentru diploma de voluntariat. Oricum pe aici,prin România, nu ştiu dacă mă ajută la ceva…

 

Anunțuri

Nor de etichete